Se afișează postările cu eticheta Ganduri aiurea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ganduri aiurea. Afișați toate postările

duminică, 10 aprilie 2016

Ich stehe vor der Tür mit den Schlüssel in der Hand. (Ich brauche unbedingt eine Zigarette.) Ich schliesse die Tür ab und schaue noch einmal durch die Wand des Zimmers der kaputtenen Traümen an. Drinnen bist du.
            Sie ging einsam auf den Schachbrett-Boden. Ein Schritt, ein Flüstern, ein anderer Schritt und ein anderes Flüstern, das sich in dem Schlag des nächsten Schritt versinkt. Ihr langes weißes Kleid löschte die Kette von Echos auf dem Boden während sie durch das Zimmer ging. So ein einsames Zimmer war das. Halb versteckt in den Schatten sah sie eine weiße Säule. Links von dieser Säule stand eine andere, identische mit der letzten und identische mit der nächsten, wie die Stäbe eines Käfigs. Rund herum standen weißen Säulen, ganz nah von der Wand. Aber etwas fehlte von diesem Tempel. Etwas ganz wichtig, die sie mit Schrecken schon bemerkt hat. Es bedeutete, dass niemand konnte rein und niemand konnte raus. Sie schaute noch einmal das Zimmer um und sah ein beruhigendes blaues Licht, das auf dem Schachbrett-Boden fiel. Es kam aus irgendwo oben. Sie ging ins Licht und fühlte sich geschützt. Es war warm und bequem. In der Umarmung des blauen Licht, schlief sie ein mit einem Lächeln ins Gesicht.
            Erinnerst du dich an unseren faulenzenden Tagen im Sommer, wenn es zu heiß für Spaziergänge war und wir blieben innen, du und ich alleine? Wußtest du, dass damals konnte ich mich nicht ausmachen, ob deine Augen grün, grau oder blau waren? Am Anfang konnte mein Blick sich nicht tief in deinen Wasser versenken. Ein Moment indem du nicht aufgepasst hast, hat mir die Schlüssel gegeben. Da habe ich den Schlag deines vollen blauen Augenblicks gesehen. Ich bin ganz in dem Wasser gesprungen und habe bis rauf zu der Quelle deiner Augen angeschaut. Dort auf einem Schachbratt-Boden sah ich tanzenden Geister. Schöne Frauen waren sie einmal, aber in diesem körperlosen Zustand, sahen sie schrecklich aus. Sie waren aufgeregt. Plötzlich fingen sie an zu schreien und zu lachen mit einer böse Stimme. Sie liefen um das Zimmer und schlagten die Säulen bis sie eingestürzen waren. Erschrocken kam ich wieder zurück und sah dich so traurig wie nimmer. Große Tränen liefen auf deinem Gesicht und du hast mir gesagt: „Das hättest du nicht tun sollen. Ich hab dir gesagt, ins verbotene Zimmer nicht auftreten. Bald wirst du deinen Platz neben den anderen Frauen nehmen und ich will das nicht! Noch nicht... Das hättest du nicht gemacht sollen... “
            Der Prinz war jung und mutig und obwohl alles, dass er von Vorväter gehört hatte, Volksmärchen erschienen, in seinem Herz glaubte er dieser Legende. Irgendwo in einem versteckten Schloß, überwacht von Gefahren und Versuche, Liebe schlaf ein tausendjahrend Traum und er wird sie erwachen! Als er durch den tiefen Wald ritt, hat er vielen Scheusale gekämpft; Drachen, die Feuer ausatmeten, Ungeheuer, die Fäuste wie Stein hatten und viele Arten von Medusa, mit ihrem steinenden Blick. Müde und angstvoll ist er zu dem Schloß angekommen und ging weiter ins Schloss und alles war so ruhig, dass er seinen eigenen Atem hören konnte. Endlich kam er in den alten Turm und öffnete die Tür des kleines Zimmers, wo...
            Ich lag auf dem Sofa mit geschlossene Augen und mit meinen Händen auf meinem Brust. Ich hörte die Schlüssel in die Tür; na ja endlich ist er zu Hause. Er trat ein in Ruhe, damit er mich nicht stört. Was für einen patetischen Romeo! Kuss? Hat jemand „Kuss“ gesagt?
„Hast du Zigaretten gekauft?“
„Ach... ich habe das vergessen.“
„Na ja, ich war mir sicher, du vergisst immer was mich betrifft.“
„Laß mich bitte in Ruhe, ich hatte einen schlimmen Tag!“
„Ich werde mir selbst kaufen.“
„Egal!“


            Und jetzt bin ich vor der Tür. Ich brauche unbedingt eine Zigarette! Und du bist hinein, ins Zimmer. Oder bist du?

(2009)

vineri, 1 ianuarie 2016

Te-am îmbrățișat atât de strâns
într-o zi,
Încât mi-am auzit inima
Bătând în pieptul tău
și gândul rostind în glasul tău.

Când pielea mi s-a așternut pe corpul tău,
Unul câte unul,
s-au prăbușit toate zidurile,
s-au șters toate granițele,
Iar simțurile mi s-au predat ție.
Imperceptibil am devenit tu.

Totuși,
Cel ce în dragoste se pierde,
Din dragoste va pieri.
Așa că va veni și vremea să pleci,
într-o zi,
Cu tot ce-am fost,
al tău.

Mai stai, jumătate!
Mai stai... te du mai târziu!
Mai lasă-mi inima și gândul și pielea,
Mai lasă-mă mie, să-mi fiu!
Aș vrea să văd iubirea în oglindă
Și-n dor aprins pe amândoi să ne cuprindă.
Să ne topim în vâlvătăi și mângâieri,
Să ne purifice de frici si îndoieli.

Vreau gândul meu să îl aud cu glasul tău
Să-ți simt umbra pe obraz mereu, mereu...
Sub coasta-ți stângă să-mi fac loc, aș vrea,
Iar tu, la rându-ți, să nu pleci de sub a mea.

Nu. Nu-mi da doar o zi, chiar de-i senină,
Și nici măcar un cer cu lună plină.
Idealismul... rămână în povești!
Eu nu vreau, de fapt, decât să mă iubești.

duminică, 30 iunie 2013

A short short story:

She was one of the few women who could pull up her back zipper by herself.
Obviously it requires a lot of practice.

sâmbătă, 22 iunie 2013

Tăceri viole(n)te.
Aș vrea câteodată, așa să îți spun...
dar nu. Mai bine nu.
Oare tu,
mai crezi în baloane de săpun?
Că vin așa, de nicăieri,
și se duc pretutindeni,
peste mări și depărtări?
Sau ai descoperit deja oare,
gura care,
le-a suflat spre cer,
ori pământul de care s-au frânt,
precum cuvintele mincinioase.
Tăceri viole(n)te,
despre lucruri permanente.
Să le deschidem gurile, dar,
să pluteasca un timp,
după care, amuțind,
să se zdrobească de pământ.

vineri, 21 iunie 2013


To her I'd sent my hidden bluebirds,
bluemoons, and secret smiles.
The girl with night in her hair,
(and in her air),
would be the death of me.

"Cause you can't get away", he said, "you can't get away".
So that must be why I still see him on that chair,
in front of the great window,
open. (He, who had always been shut.)
And over the empty ashtray,
the window pours the Sun on me,
but to what relief,
if the wall is still casting
its punishing shadows?

marți, 4 iunie 2013

Luni.

Luni de zile, luni de Moarte,
luni de fiere, de Mercur,
luni de zeci de Joi albastre,
luni de venerat Venere,
luni de Zâmbete stinghere,
Duminici de clarobscur.
Luni de aur, luni de fum.
Luni de șoapte, câte șapte,
luni de trai printre nebuni.

miercuri, 22 mai 2013

Tonight I shed my hopes like feathers;
the hour's late and my wings are broken, anyway.
I stare my ghosts right in the eye tonight,
until they die again,
or my own eyes become blind;
I never saw right, anyway.
Tonight I say "Goodbye" to you
for the last time, again,
in every sign language I know.
You'll never hear it, anyway.
I burn the words, the bridges,
the truths I never said;
Apologies unaccepted,
love unacceptable.
All that might have been,
'till we came along this road,
'till we came along this road...

joi, 18 aprilie 2013

There is some sort of debate
on whether the opposite of love is hate
(or indifference);
but I shall challenge the above and state,
it's neither one (most definitely not hate)
and what was once done in the name of love,
can be undone if you learn how to unlove.

How to Unlove - For Him

It's pretty easy, if you think about it,
first shrug your shoulders and don't think about it;
console yourself that, anyway, it wasn't meant to be,
either way, nothing can last eternally.
Then go in bars and drown away your sorrow,
you'll see how less you love her by tomorrow.
Increase your cigarettes, exhale her with the smoke,
it won't help much, but you'll seem an artistic bloke.
Finally, to make sure that your love is shed,
pick up some redheads and bring them to your bed.
A different one (or two, or three) per night,
and there you have it, that's how you do it right!
Now... seeing you've untook the fall,
I realize you didn't love at all.
Technically, there's nothing to unlove,
since what's missing is the main ingredient: love.

How to Unlove - For Her

Voice 1:
It's easy-peasy,
1-2-3,
just rip it off and there;
you're free.

Voice 2:
You know you can't, don't even try;
you'll carry him until you die.

joi, 21 martie 2013

I'm still in jail.
I thought my serving time was over,
but no. I'm still in jail.
Still in chains and fetters
and how they hurt
and crush my bones!
I'm still confined
to look at vertical horizons
alone.

marți, 5 martie 2013

A prayer for the ones
who believe themselves to be free
and in thinking they are free,
become blind to the fetters
that shackle them.

There is no sun outside the cave,
only electric light bulbs,
and trees in clay pots
and flowers that die in glass vases.
There is no truth outside the cave,
and no freedom.
And if there were,
they would be breathing
on life support machines.

joi, 27 decembrie 2012

I'm so good at losing.
A few days ago I lost my head;
The other day I lost my heart.
Now I know I'm gonna lose my mind,
but nothing,
Nothing
hurts as much as when
I lost you.

joi, 29 noiembrie 2012

Well,
contrary to popular knowledge,
there are no penguins at the North Pole,
and no white bears at the South Pole.
In other words,
penguins and bears can't be found in the same pole,
but can live together in the same head,
chasing each other,
and trying to put each other in the right place.
So, technically,
the head is neither the South and the North,
it's neither and both,
depending on the perspective
from which the Sun sets.
Or rises.
And the head is actually
the barren landscape
of imaginary penguins and bears,
marching and hunting under polar lights,
sleeping the darkness of a hundred nights.
In the middle of the arctic night,
where does life find its comfort?
Does it sleep under the piles of ice,
or breathe along the winds?
Does at least the wind move,
or is everything frozen
in time
and in white,
a huge space of empty nothing.
Where have the butterflies flown,
when did the rainbows fade,
when did the Sun go under?
Oh, don't tell me there are only polar bears
that live here.
Who bleached all the colours away?

In the middle of the arctic white,
I remember how
a stranger had once tried
to pace a story on the ice,
but the white winds
would always come and blow his steps away,
until I lost him
and he lost himself.

miercuri, 4 mai 2011

În fiecare dimineaţă,
când dau trezirea,
corpul se ridică din pat
şi spiritul se ridică din corp.
Corpul îşi face cafeaua de dimineaţă,
iar spiritul otrava din care bea toată ziua.
Apoi fiecare îşi vede de-ale lui.

Corpul îşi leagă banda elastică de gleznă
şi de piatra de temelie a casei.
Astfel e sigur că fiecare drum pe care îl face
e cu dus şi întors.
După aceea pleacă la muncă.

Spiritul pleacă hai-hui.
Îi place să colinde
şi rareori îl vezi în compania corpului,
pentru că se tot împiedică în trăznaia aia de bandă,
pe care corpul şi-o leagă de picior.

Ehe...
Spiritul avea picioare iuţi pe vremuri,
ba chiar şi aripi,
de-ai fi crezut că-i înger şi nu spirit.
Zbura până la Lună şi-napoi,
îşi pudra aripile cu praf de stele
şi sărea din nor in nor
până dădea ocol Pământului.

Ieri l-am găsit ascuns sub plapumă,
palid si stins.
"Ce-i cu tine aici, eşti bolnav?
Du-te şi zburdă pe-afară" i-am zis.
Mi-a spus să-l las, că-i deprimat
şi ca s-a săturat
să umble cu picioarele-n noroi
de când i-au căzut aripile.
Mi s-a făcut milă de el
şi l-am lăsat să doarmă.

Azi nu-l găsesc niciunde.
Nu-i nici în pat, nu-i nici în corp.
A plecat pe nepusă masă
şi mi-e teamă c-a fugit de-acasă
în cârdăşie cu vreun elefant,
c-am auzit că ei mai pleacă aşa,
când simt că Luna e prea sus
şi pământul prea aproape.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Pe masă mi s-a deschis o carte.
Nu ştiu când ajunsese acolo sau de pe ce raft o fi căzut,
dar îi stătea bine pe masa mea.
Stătea cu paginile ca nişte aripi deschise
şi mă îmbia s-o citesc.
"Citeşte-mă, citeşte-mă!"
M-am apropiat şi i-am cercetat literele,
i-am mângaiat paginile albe...
Era o carte de poezii
şi pe masură ce-o citeam,
am realizat cu tristeţe că paginile ei
sunt de fapt aripi întinse
care se zbat şi caută aerul rece al depărtării.
Aş fi putut să cred c-a fost o pasăre
sau că n-a fost deloc,
dacă n-ar fi fost urma de carte lăsată in praf.

miercuri, 30 martie 2011

Liebe ist, wenn die Welt in seinen Augen reflektiert
Liebe ist, wenn sein Lächeln ein Lächeln auf meinem Gesicht bringt
Liebe ist der Tod der Einsamkeit
Wenn Liebe ist, macht 1+1 Gemeinsamkeit.

sâmbătă, 26 martie 2011

Ia cheia şi încuie uşa.
Ştiu, are încă pata iubirii mele pe ea
dar nu-i nimic, se va şterge
sub mâna ta
sau a alteia.

Acum vreau să mă laşi singură
şi te rog, închide bine uşa când pleci,
ca nu cumva să se mai deschidă
sub mâna ta
sau a altuia.

Şi-n timp ce tu vei coborî scările
şi-ai să ajungi pe alee
şi-ai să întorci capul spre geamul de la care nu te petrece nimeni,
(de aceea, poate e mai bine să priveşti înainte),
eu,
cu draperiile trase,
între patru pereţi care mă strivesc,
am să adun bucăţile zilelor de mâine
sfărâmate sub mâna ta,
sau poate a mea.

miercuri, 16 februarie 2011

it takes hard work to fight yourself,
to convince yourself
to get along with yourself.
i don't like the sunlight
when it's cold outside
and foggy inside;
the light is hurting my eyes
and i wish it were night,
so i could have a reason for this merciless atmosphere...
guess i'll end up blind by the age of 30.
i'm starting to like my wall;
fear and paranoia are guarding it efficiently,
no one gets to come in,
they think nobody's home
'cause the lights are out...
i'd like to be a breath of air
floating in the dark red sunset
over black unlit houses
in the open field;
i like the way they're standing like shadows
against the colourful sky.
my mom says they give her the freaks;
but to me they're like Atlas,
the whole world on their shoulders,
never bending under it.
only when i see a solitary light on,
that's when it gets creepy.
it means that someone's inside,
doing something...

miercuri, 19 ianuarie 2011

- Cap.

- Cap!

- Cap.

- Cap!

- Cap.

- Imposibil!

- E cap!

- Vad ca e cap! Mai incerc o data.

- Cap.

- Imposibil!

- E deja a 86-a oara. Ai putea sa te opresti.

- Imposibil! Arata-mi moneda!

- Doar nu te indoiesti... Uite!

- Mda, posibilitatea de a arunca monede cu cap dublu iese fara indoiala din discutie. Mai ramane o singura explicatie plauzibila.

- Care?

- Timpul s-a oprit in loc, iar experienta singulara de a arunca o singura data o singura moneda s-a repetat de 90 de ori.

- Asta numesti tu explicatie plauzibila?

- Doar nu crezi ca vreo divinitate bate legea probabilitatilor, nu? Uite, mai incercam o data si analizam foarte bine ce se intampla. Apoi mai incercam inca o data si vedem daca se intampla la fel.

- Cap.

- Cap!

- Cap.

- Cap! Uite vezi?!

- Ce?

- Eu am aruncat, tu ai zis "cap", eu am zis "cap", apoi am aruncat si ai zis "cap" si eu am zis iar "cap". Totul s-a repetat in mod identic. Asta e! Traim acelasi moment la infinit.

- Dar nu e normal sa zic "cap" daca pariez pe "cap" si apoi tu sa zici "cap" daca iese "cap"?

- Si tot faci miscarea aia din cap...

- Pai nu e normal, doar ma uit sa vad dac-a iesit cap!

- Este sau nu momentul identic?

- Este dar...

- Cum poti fi sigur ca momentele se succed si nu se suprapun?

- Pai...

- Exact.

- Dar mai devreme ai spus "imposibil" in loc de "cap".

- Eu? Imposibil!

- Dar...

- Iti mai demonstrez o data.

- Cap...

- Cap!

- Cap.

- Cap. Iata. Traim acelasi moment la infinit. Dar pana la urma ce este existenta noastra, daca nu o absurditate ce nu inceteaza sa se repete? Suntem cu totii Sisif, si-am auzit ca el ar fi fericit...

- Prietene...

- Da?

- E pajura.

- Ce?

- A iesit pajura.

- ...

- ...

- Imposibil!


(Tom Stoppard Revisited sau Rosencrantz&Guildenstern are Dead, but they killed me first.)