Te-am îmbrățișat atât de strâns
într-o zi,
Încât mi-am auzit inima
Bătând în pieptul tău
și gândul rostind în glasul tău.

Când pielea mi s-a așternut pe corpul tău,
Unul câte unul,
s-au prăbușit toate zidurile,
s-au șters toate granițele,
Iar simțurile mi s-au predat ție.
Imperceptibil am devenit tu.

Totuși,
Cel ce în dragoste se pierde,
Din dragoste va pieri.
Așa că va veni și vremea să pleci,
într-o zi,
Cu tot ce-am fost,
al tău.

Mai stai, jumătate!
Mai stai... te du mai târziu!
Mai lasă-mi inima și gândul și pielea,
Mai lasă-mă mie, să-mi fiu!

Aș vrea să văd iubirea în oglindă
Și-n dor aprins pe amândoi să ne cuprindă.
Să ne topim în vâlvătăi și mângâieri,
Să ne purifice de frici si îndoieli.

Vreau gândul meu să îl aud cu glasul tău
Să-ți simt umbra pe obraz mereu, mereu...
Sub coasta-ți stângă să-mi fac loc, aș vrea,
Iar tu, la rându-ți, să nu pleci de sub a mea.

Nu. Nu-mi da doar o zi, chiar de-i senină,
Și nici măcar un cer cu lună plină.
Idealismul... rămână în povești!
Eu nu vreau, de fapt, decât să mă iubești.