Cansado.
¡Sí!
Cansado
de usar un solo bazo,
dos labios,
veinte dedos,
no sé cuántas palabras,
no sé cuántos recuerdos,
grisáceos,
fragmentarios.

Cansado,
muy cansado
de este frío esqueleto,
tan púdico,
tan casto,
que cuando se desnude
no sabré si es el mismo
que usé mientras vivía.

Cansado.
¡Sí!
Cansado
por carecer de antenas,
de un ojo en cada omóplato
y de una cola auténtica,
alegre,
desatada,
y no este rabo hipócrita
,degenerado,
enano.

Cansado,
sobre todo,
de estar siempre conmigo,
de hallarme cada día,
cuando termina el sueño,
allí, donde me encuentre,
con las mismas narices
y con las mismas piernas;
como si no deseara
esperar la rompiente con un cutis de playa,
ofrecer, al rocío, dos senos de magnolia,
acariciar la tierra con un vientre de oruga,
y vivir, unos meses, adentro de una piedra.


(Oliverio Girondo, Cansancio)

Sunt sătul.
Da!
Sătul 
să folosesc o singură splină,
două buze,
douăzeci de degete,
nu știu câte cuvinte,
nu știu câte amintiri,
cenușii,
fragmentate.

Sunt sătul,
foarte sătul
de scheletul ăsta rece,
atât de pudic,
atât de cast,
încât atunci când s-a dezbrăcat,
n-a știut dacă e același
pe care l-a folosit când trăia.

Sunt sătul.
Da!
Sătul
să n-am antene,
să n-am câte un ochi în fiecare omoplat,
și o coadă autentică,
veselă,
dezlănțuită,
și nu smocul ăsta ipocrit,
degenerat,
pitic.

Sunt sătul,
mai presus de toate,
să fiu tot timpul cu mine,
să mă găsesc în fiecare zi,
când se termină visul,
aici, unde mă aflu,
cu aceleași nasuri,
cu aceleași picioare;
de parcă nu mi-aș dori
să aștept ruperea cu o piele de vară,
să ofer rouăi doi sâni de magnolie,
să dezmierd pământul cu vintre de omidă,
și să trăiesc, câteva luni, într-o piatră.

(traducere mai mult sau mai puțin reușită, a mea)